Proiectul - Spitalul Adventist

Proiectul Spitalului Adventist va avea implicații majore în viața semenilor noștri prin înființarea unei instituții medicale de avangardă, care va acorda servicii profesioniste de cea mai înaltă clasă tuturor celor care se confruntă cu spectrul nemilos al cancerului, fie că a fost diagnosticat în fază incipientă, avansată sau terminală.

Spitalul Adventist din Tîrgu Mureş va integra serviciile medicale preventive şi curative cu cele psihologice și spirituale, fără a face nicio discriminare de religie, naţionalitate sau statut social. Aproape 1 milion de români suferă în prezent de diverse forme de cancer şi cei mai mulți dintre noi am avut parte de experienţa traumatizantă de a avea în familie un membru care suferă de această boală.

Spitalul va funcționa ca o instituție umanitară, într-o formă economică sustenabilă, fără să urmărească obținerea vreunui profit material. Va exista totuși o formă de beneficiu, dar de ordin moral, sufletesc şi duhovnicesc, pentru toți cei care vor fi parte a acestui proiect.

Valoarea totală a investiției se va ridica la suma de 21,5 millioane euro, iar la final Spitalul Adventist va avea o suprafață totală desfășurată de 14.466 de metri pătrați. Modul în care se va derula proiectul asigură transparența totală pentru orice susținător precum și garanția implementării obiectivelor acestuia și a funcționării ulterioare.

Obiective generale

1

Construcția unui spital de 150 de paturi,

localizat în Tîrgu Mureș, capabil să vină în întâmpinarea nevoilor populației suferinde prin servicii medicale de cea mai bună calitate.

2

Promovarea educației specifice în domeniul tratamentului

și prevenției printr-un stil de viață sănătos și abordarea pacienților printr-o terapie integrativă, completă: medicală, spirituală și psihologică.

Etapa I

Facilități: Policlinică, Internări de zi (oncologie medicală)
Suprafață: 8135 mp
Finalizare: 2020

Etapa II

Facilități: Chirurgie, Paleație
Suprafață: 3945 mp
Finalizare: 2022

Etapa III

Facilități: Reabilitare, Centru Lifestyle, Sală de conferințe
Suprafață: 2386 mp
Finalizare: 2022

Alătură-te misiunii noastre și contribuie construirea Spitalului Adventist

  SUSȚINE